TROC ŞI VALUTE ALTERNATIVE: Metode de îmbogăţire rapidă

Prin folosirea trocului sau a valutelor alternative comunitatea se îmbogăţeşte de opt ori mai repede decât dacă foloseşte banii ca mijloc de schimb. Această afirmaţie este dovedită de studii economice pertinente. Ea poate fi însă dovedită şi într-un mod foarte simplu. Pentru a o înţelege să luăm un exemplu concret.

Presupunem că avem două persoane. Una dintre persoane este zugrav şi cealaltă este tâmplar. Presupun că tâmplarul vrea să-şi zugrăvească casa. În sistemul actual, un tâmplar trebuie să muncească opt ore pentru a putea plăti o oră de muncă a unui zugrav.

Asta se întâmplă nu pentru că zugravul ar dori să obţină un profit cât mai mare ci datorită faptului că preţurile materialelor şi a uneltele sale includ într-o proporţie foarte mare dobânzi, taxe şi impozite ce trebuiesc să ajungă în buzunarele milionarilor, miliardarilor şi în cele fără fund ale statului.

În concluzie: rata de îmbogăţire a participanţilor la troc, eventual prin folosirea mijloacelor alternative de plată, este foarte mare deoarece o oră de muncă în sistem troc este echivalentă cu opt ore de muncă în sistemul de schimb prin intermediul banilor.

Trocul are încă un avantaj: între cetăţeni se înfiripează o relaţie de prietenie ceea ce fortifică solidaritatea între oameni, solidaritate ce o poţi folosi pentru a crea rezistenţa împotriva dictaturii. În sistemul actual este promovată învrăjbirea prin toate mijloacele: impozite diferite şi neechitabile, învrăjbirea prin mass-media, împărţirea cetăţenilor în muncitori, şomeri, asistaţi sociali, pensionari etc., aţâţarea minorităţilor împotriva majorităţii, femeilor împotriva bărbaţilor şi tinerilor împotriva bătrânilor.

Învrăjbirea dintre oameni este făcută de oamenii sistemului pentru ca solidaritatea dintre oameni să fie slăbită. Numai printr-o solidaritate slabă a cetăţenilor ei se pot menţine la putere. Prin întărirea solidarităţii dintre oameni se urmăreşte slabirea sistemului mafiot şi schimbarea lui prin introducerea democraţiei reale.