MEDITAŢIA LUMINII: Panaceu al bolilor psiho-somatice





Meditaţia luminii este cea mai frumoasă, cea mai eficientă şi cea mai sigură metodă de a medita. Ea poate vindeca toate bolile psiho-somatice şi ameliorează celelalte boli organice.

Cuprins:

1-Meditaţia: Definiţie
2-Meditaţia luminii: Tehnica
3-Meditaţia: Explicaţii

-1-
Meditaţia: Definiţie



Meditaţia este o noţiune ce derivă din cuvântul de origine latină "meditatio". Ea este însă înrudită şi cu cuvântul "medicina", care însemna arta de a vindeca. Meditaţia este o practică spirituală de dezvoltare a conştiinţei.

Meditaţia este un fenomen mental şi biofizic, care poate fi descris prin concentrarea şi contemplarea spiritului asupra unui singur obiect, fie el de natură materială sau de natură mentală. Prin meditaţie se pot accesa fenomenele conştientului, subconştientului şi inconştientului.

Meditaţia te conduce la extinderea conştiinţei de sine, la sentimentul de afinitate cu toate fiinţele, la trezirea abilităţilor adormite, la fericire, la cunoaştere intuitivă şi la cunoaşterea de sine. În cele din urmă se transcede corpul şi spiritul şi iţi uneşti fiinţa cu Absolutul.

În acest moment are loc iluminarea fiinţei umane.

-2-
Meditaţia luminii: Tehnica



Meditaţia luminii este o tehnică spirituală, care te duce în cel mai sigur mod până la ţinta finală, şi anume până la realizarea iluminării interioare şi până la realizarea conştiinţei divine.

În mod succint explicat, această tehnică spirituală constă în concentrarea privirii asupra unui punct. Te poţi aşeza în postura "Floarea de lotus", sau în orice altă poziţie vrei. Important este să ai spatele drept pentru ca energia divină să se poata ridica mai uşor din regiunea coccigiană spre punctul final, care este zona vertexului.

Punctul, sau flacăra lumânării, asupra căruia te concentrezi poate fi la o distanţă de ca. 50-70 cm de tine.

Pentru a-ţi face meditaţia mai frumoasă poţi să ţii cont de următoarele sfaturi:

.să te concentrezi asupra unei flăcări de lumânare
.să arzi beţigaşe aromate
.să asculţi muzică de meditaţie
.să aeriseşti bine camera
.să ai linişte şi o temperatură plăcuta în cameră
.într-un cuvânt să te simţi bine în locul în care meditezi

Cel mai bun timp pentru a medita este înainte de răsăritul soarelui şi imediat după amurg, căci în aceste momente vibraţia spirituală este foarte intensivă. Se poate însă medita la orice ora din zi sau din noapte. Meditaţia are efectul scontat dacă o exersezi zilnic, consecvent şi disciplinat. Poţi să meditezi la început 5-10 minute, ca după aceea să măreşti durata meditaţiei. Încă de la început vei avea sentimentul de destindere, de linişte interioară, de forţa mentală şi de echilibru psihic.

Pe drumul spiritual, deci cel al meditaţiei profunde, este bine să fii acompaniat de către cineva cu experienţă. Dacă nu gaseşti o astfel de persoană, poţi să te rogi la Dumnezeu pentru ca să te conducă El pe acest drum. Dumnezeu este maestrul spiritual al tuturor maeştrilor spirituali. El este însă şi cel mai sever dintre toţi. Un maestru în carne şi oase te primeşte mai uşor să-ţi faci ucenicia la el. Dumnezeu însă, dacă vede în sufletul tău cea mai mică îndoială, cel mai mic semn că vei ceda pe parcurs, nu te va sprijini. Asta pentru că şi aşa sprijinul lui ar fi în zadar. De aceea poţi conta pe sprijinul lui numai şi numai dacă eşti 100% hotărât să mergi până la capăt.

Pe acest drum vei întâlni multe fenomene care s-ar putea să te abată din drumul tău. Aceste fenomene sunt de obicei de natura personală şi de aceea nimeni nu îţi poate spune dinainte ce se va întâmpla. Totuşi, eu îţi povestesc în mare despre fenomenele care s-ar putea să apară pe drumul tău de împlinire spirituală.

1-Trebuie să ştii că lucrurile din exteriorul tău, care par la început dulci precum mierea, îşi vor arăta mai târziu adevăratul lor caracter otrăvitor. Meditaţia este exact invers. La început, ea pare otrăvitoare, grea, inaccesibilă. După o oarecare vreme, ea va deveni dulce precum mierea. Deci nu ceda din prima, ci continuă efortul până când meditaţia devine uşoară.

2-În al doilea rând, ţin să îţi spun că încă de la început senzitivitatea, deci capacitatea de a percepe energiile subtile interioare, va începe să crească. Odată cu acest lucru, vei simţi mai intens unele mici dureri sau tinitusul din urechi. Unii încetează meditaţia deoarece cred că aceasta ar fi de vină pentru aceste mici dureri sau pentru intensificarea zgomotului din urechi. Adevărul este că acestea sunt la fel de puternice sau la fel de slabe ca şi înainte; datorită însă faptului că senzitivitatea persoanei creşte, ea le va resimţi la adevărata lor valoare, deci aparent mai intensiv decât omul mediu. Din momentul în care ele sunt percepute la intensitatea lor adevărată, ele încep să scadă şi să dispară.

3-Cu cât meditezi mai profund şi mai consecvent, cu atât fenomenele, ce te vor însoţi, vor fi mai intense şi mai magice. Orice s-ar întâmpla însă, trebuie să îţi continui drumul, pentru că aceste fenomene magice sunt de fapt fenomene naturale pe care omul mediu nu le poate percepe.

4-Un fenomen, care poate să apară, este capacitatea aparatelor de percepţie de a capta vibraţiile din lumea astrală. În cazul aparatului olfactiv, spre exemplu, s-ar putea să poţi mirosi miresmele parfumurilor ce vin din astral. Acestea sunt nişte parfumuri foarte fine asemănătoare cu cele eterice.

5-Un alt fenomen care s-ar putea să te impresioneze este călătoria astrală. Cei ce meditează profund şi regulat, vor putea să-şi desprindă spiritul de trup şi să călătorească în lumea astrala. Aceste călătorii sunt nespus de frumoase.

6-În momentul în care energia divină din coccis se ridică şi atinge vertexul se poate să simţi, atât în creier cât şi în corp, nişte curenţi electrici de intensitate mai mică sau mai mare. Aceasta este energia divină ce activează vârtejurile de energie din corpul tău.

7-Un fenomen care apare în mai toate cazurile, este trăirea de viziuni. Acestea nu sunt vise, ci trăiri în spaţiul astral. În cadrul acestor viziuni, vei vedea totul într-un spaţiu tridimensional, în culori, cu mirosuri ca şi în lumea reală şi vei putea face lucruri pe care în lumea reala nu le poţi face, spre exemplu vei putea zbura. Toate acestea nu vor fi vise deoarece vei fi conştient tot timpul şi poţi să te foloseşti de propria voinţă.

8-În funcţie de personalitatea ta, felul în care meditezi şi de profunzimea cu care meditezi, pot apărea şi alte fenomene. Toate fenomenele legate de meditaţie sunt însă naturale. Ele par magice numai pentru omul care este identificat cu egoul său.

-3-
Meditaţia luminii: Explicaţii



Aici doresc să îţi explic nişte lucruri care, dacă le ştii, te vor ajuta să îţi eficientizezi tehnica de a medita.

Când vei începe să meditezi, percepţia energiilor din interiorul tău va creşte aşa încât vei deveni din ce în ce mai conştient de fluxul mentalo-emoţional, flux ce este format din gânduri, imagini interioare, emoţii şi sentimente. Toate acestea se găsesc atât în conştient cât şi în straturile mai profunde ale psihicului, ca spre exemplu, în subconştient şi în inconştient.

La început fluxul mentalo-emoţional poate fi atât de puternic, încât vei fi întotdeauna pe punctul de a renunţa, deoarece vei remarca o nelinişte interioară. Nu trebuie să renunţi. Mergi mai departe până când acest flux va deveni din ce în ce mai slab, iar voinţa ta va deveni mai puternică.

În momentul în care apar gânduri, priveşte-le ca şi cum ele ar fi nişte nori trecători pe cerul tău interior. Nu te implica într-o discuţie interioară despre ele. Dacă, la început, te implici în discuţii interioare, revino la concentrare şi contemplare fără să îţi faci reproşuri. Reproşurile sunt numai o capcană a egoului de tip intelectual, care încearcă să îţi distragă atenţia.

După mai multe săptămani sau luni de meditaţie profundă şi consecventă, fluxul gândurilor şi al sentimentelor va înceta şi va apare o pauză. Aceasta pauză se va mări din ce în ce mai mult. Odată cu aceasta apare, la început sporadic şi de scurta durată, un fenomen numit samadhi, adică apare o fericire interioară. Acest fenomen îl recunoşti după faptul că buzele vor începe să zâmbească. Toate durerile şi problemele corporale, dar şi zgomotele din interiorul tău vor înceta.

Mai departe, aceste perioade, numite şi samadhi, vor deveni mai dese şi de durata mai lungă. Între sprâncene apare în interiorul tău ochiul magic, care arată ca un ochi din lumină de culoarea laptelui.

În cazul în care un om, ce nu a meditat niciodată, închide ochii, el va spune că nu vede nimic. Aceasta nu este adevărat. Când închide ochii el vede întunericul astral. Spiritul său este întunecat de neştiinţă. Cei care meditează şi cărora ochiul magic este vizibil, vor remarca în interiorul lor lumină şi nu întuneric.

Spiritul devine din ce în ce mai iluminat de înţelepciunea divină.

Mult succes pe drumul meditativ,
Mihail Homerillum