STINDARDUL DACIC: Rezultat al celei mai strălucite victorii dacice



În cele ce urmează îţi prezint o teză a originii stindandului dacic în vederea verificării ei. Dacă ea nu se adevereşte, atunci poţi să priveşti acest articol ca fiind o poveste frumoasă şi nimeni nu are nimic de pierdut. Dacă ea, însă, va fi confirmată de dovezi concludente atunci aceasta va avea un impact important asupra istoriei neamului nostru şi nu numai.



Stindard dacic de pe Columna lui Traian

Stindardul dacic, denumit şi draco, este un steag format dintr-un şarpe cu cap de lup înfipt într-un par. În goana cailor, sau în bătaia vântului, el producea un şuierat puternic pentru a îmbărbăta soldaţii daci, pentru a înfricoşa armata inamică, dar inducea şi o stare de nelinişte şi nervozitate în rândul cailor care nu erau obişnuiţi cu acest sunet, deci în rândul cavaleriei inamice. Steagul dacilor este desigur opera unui mare artist dac. El, însă, nu poate fi numai rezultatul imaginaţiei bogate al unui artist de mare talent, ci este cu siguranţă şi rezultat al unui eveniment extrem de important care s-a petrecut în viaţa dacilor.


Detaliu de pe Columna lui Traian cu stindardul dacic

Stindardul dacilor format dintr-un şarpe cu cap de lup este un mesaj puternic pentru urmaşii lor, dar şi pentru întreaga umanitate. Dacii vor să ne transmită ceva. Singurul eveniment care ar fi putut determina apariţia unui astfel de steag poate fi numai un război pe care dacii l-au purtat împotriva unui inamic extrem de puternic.

Dacă analizăm cu atenţie simbolistica acestui stindard observăm două aspecte importante: un şarpe fără cap şi un cap de lup. Şarpele fără cap simbolizează duşmanul care a fost înfrânt. Dacă aşa stau lucrurile atunci duşmanii dacilor au luptat sub semnul şarpelui. Dacii au semnalat victoria lor, deci înfrângerea inamicului, prin tăierea capului de şarpe.

Capul de lup care a fost ataşat în locul capului de şarpe reprezintă preluarea puterii de către daci asupra armatelor inamice. Lupul era simbolul dacilor care reprezenta libertatea şi înfrăţirea lor cu natura. Dacii însuşi se autodenumeau „Dai”, adică lupi.

În concluzie putem spune că stindardul dacic a fost rezultatul unei victorii asupra unui inamic foarte puternic care a luptat sub semnul şarpelui. Dacii purtau stindardul lor pentru a-i înfricoşa pe inamici, pentru a le arăta duşmanilor săi că au invins cea mai puternică armată a lumii şi pentru a le arăta cum vor sfârşi toţi cei care îndrăznesc să-i atace.

Pentru a dovedi această teză, dar şi pentru a aduna mai multe detalii, trebuie să facem o succintă incursiune în istoria lumii. Ştiinţa academică ne sugerează că omul inteligent(„homo sapiens”) ar fi apărut pe Pământ în urmă cu aproximativ 200.000 de ani în urmă. Descoperiri recente, însă, contrazic aceste afirmaţii. La ora actuală există foarte multe artefacte care dovedesc că au existat oameni inteligenţi de foarte mult timp pe această planetă.

În micul orăşel din Ottosdal din Africa de Sud s-au descoperit sfere de metal cu diametre între 25 şi 100 de mm care au gravate pe ecuatorul lor trei linii paralele. Ele sunt denumite sfere Klerkdorp şi sunt datate ca având o vârstă de cel puţin 2,5 miliarde de ani. Reproducerea unor astfel de sfere cu tehnologia modernă nu este posiblilă. Pentru a obţine caracteristicile lor ar trebui să fie făcute într-un mediu cu gravitaţia zero.


Sferă Klerkdorp

Există multe asemenea artefacte: ciocanul londonez care are o vechime de 500 miloane de ani, clopotul din Upshur County, SUA, de 300 de milioane de ani, urme de oameni, vechi de zeci de milioane de ani şi multe altele.


Ciocanul londonez

În urmă cu circa 450.000 de ani pe planeta noastră au venit un grup de extratereştri de tip umanoid, dar cu caracteristici reptiliene. Toată lumea este împânzită cu dovezi prin care se atestă acest lucru. Structurile megalitice din Puma Punku, piramidele din Giza, fortăreaţa din Sacsayhuamán(Peru), munţii cu vârfurile plate din Nazca, desenele uriaşe din Nazca, trilitonul din Baalbek şi multe alte asemenea construcţii gigantice făcute cu o precizie care întrece cu mult posibilităţile tehnicilor moderne dovedesc faptul că pe pământ au trăit civilizaţii care deţineau o tehnică mult superioară omului modern de astăzi.

Acestea însă nu sunt singurele dovezi ale extratereştrilor antici. Despre ei povestesc toate scripurile sfinte şi multe alte legende. Textele sumeriene spun că aceştia proveneau de pe a 12-a planetă a sistemului solar, de pe planeta Nibiru, şi îi numeau Anunnaki pe aceşti călători spaţiali.

Aceşti Anunnaki fac parte din rasa şarpelui.

Planeta Nibiru execută o rotaţie în jurul soarelui în timp de 3.600 de ani tereştri. Altfel spus 1 an anunnakian echivalează cu 3.600 de ani tereştri. În consecinţă Anunnaki trăiesc mult mai mult decât oamenii. Durata enormă de viaţă a lor a făcut ca ei să fie percepuţi de oameni ca fiind nemuritori. Astfel, în legenda lui Ghilgameş se afirmă: „Doar zeii trăiesc pururea sub Soare, cât despre oameni, numai aţe le sunt zilele şi orice ar realiza ei în viaţă, aceasta nu este decât suflare de vânt.

Aceşti colonişti spaţiali erau în căutarea aurului care era întrebuinţat în mai multe scopuri. După numai câţiva ani anunnakieni, care însemnau mii de ani pământeni, ei au construit o civilizaţie înfloritoare pe Terra. Acest lucru este dovedit de faptul că în câmpiile Sumerului, ale Egiptului, ale Babilonului şi în Valea Indului apar civilizaţii aparent instantaneu. Peste tot pe Terra, în Africa de Sud, America de Sud şi America Centrală, s-au descoperit mine antice de extragere a aurului care sunt datate ca având o vechime de câteva sute de mii de ani. Ei extrăgeau aurul după care îl teleportau în navele lor spaţiale aflate pe orbita Pământului. Pentru a extrage mai repede aur din mină Anunnaki aveau nevoie de oameni.

Deosebirea dintre Anunnaki şi oameni era faptul că, în timp ce Anunnaki aveau un creier reptilian foarte dezvoltat, oamenii de pe Terra aveau creierul reptilian dezactivat. Creierul reptilian joacă un rol important în comportamentul lacom şi agresiv, în simţul teritorialităţii şi al ritualismului, în promovarea conflictului şi al diviziunii, în lipsa compasiunii şi în stabilirea ierarhiilor sociale.


Acesta este exact modelul comportamental al astronauţilor extratereştri, care se presupune că ar aparţine unei rase reptiliene, şi al hibrizilor umani creaţi ulterior de ei.

Oamenii însă, având creierul reptilian dezactivat, munceau numai pentru comunitate, iar restul timpului şi-l petreceau bucurându-se de viaţă.

Ei nu erau interesaţi de avere sau putere. În comunitatea lor nu existau structuri ierarhice. De aceea, încercările extratereştrilor de a-i pune la muncă au eşuat lamentabil. Singura soluţie pentru Anunnaki consta în activarea creierului reptilian din oameni.

Astfel, Adunarea Generală a Anunnakienilor a hotărât:

Să facem om după chipul şi asemănarea noastră…”, citat care apare şi în Biblie, Geneza, capitolul 1, alienatul 26.

Cu alte cuvinte, Anunnaki au hotărât activarea creierului reptilian în oameni astfel încât aceştia să aspire după avere şi putere. În acest fel îi puneau la muncă oferindu-le unele avantaje materiale de care ei se simţeau atraşi numai deoarece aveau creierul reptilian activ. Activarea creierului reptilian s-a făcut prin vaccinare sau/şi modificare genetică.

Oamenii îi considerau pe Anunnaki ca fiind zei deoarece aveau o tehnologie avansată şi păreau a fi nemuritori. Unul dintre aceşti zei, care sunt pomeniţi pe lista regilor sumerieni, era Dumuzi, din Uruk, Mesopotamia.


Lista regilor sumerieni

Soţia lui era Inanna, zeiţa războiului. În fapt, Dumuzi se autodenumea ca fiind zeu, deci ar fi fost în consecinţă descendent din părinţi anunnakieni, el era însă un hibrid provenit prin încrucişarea dintre anunnaki şi om. De aceea era privit ca fiind muritor. Fiind însă căsătorit cu o zeiţă autentică, deci cu o femeie anunnaki, Dumuzi îşi aroga statutul de zeu. El a domnit în jurul anului 2.600 î.Hr.

În căutarea lor nebună după aur, „zeii” şi „semizeii” sumerieni au hotărât cucerirea de noi teritorii. Printre altele aveau în vizir şi teritoriile dacilor. Aşa se face că în timpul domniei lui Dumuzi s-a hotărât trimiterea de trupe în Dacia pentru a deschide noi mine de aur. Decizia de cucerire a Daciei se pare să fi fost luată de Inanna, soţia lui Dumuzi. Ea era „zeiţă” deplină, ea era chiar zeiţa războiului, deci ea avea puterea de decizie, mai ales în caz de război. Trupele regelui Dumuzi şi ale „zeiţei” Inanna au luptat sub semnul şarpelui. Şarpele era simbolul preferat al anunnakienilor şi hibrizilor lor proveniţi din încrucişarea lor cu oamenii, căci Enki, unul dintre primii cosmonauţi antici era cunoscut ca om-şarpe şi avea drept emblemă doi şerpi înlănţuiţi ce era simbolul profesiei medicale, cunoscut astăzi sub numele de caduceu.


Caduceu, simbol al medicinei

În consecinţă se trimite o armată numeroasă şi înarmată până în dinţi cu cele mai moderne şi eficace arme de atunci pentru a pune stăpânire pe bogăţiile dacilor şi pentru a lua în primire minele de aur din Dacia. Se poate să fi fost mai multe lupte. Se poate ca războiul să fi durat mai mulţi ani. Dacii ies însă învingători din acest război.

Pentru a semnala lumii marea lor victorie ei îşi fac un steag în care şarpele are capul tăiat şi în locul capului de şarpe pun un cap de lup.

Pe o tablă sumeriană, dar şi alte artefacte sumeriene, din jurul anului 2.300 î.Hr. se află stindardul dacilor cu cap de lup ceea ce atestă faptul că dacii şi sumerienii au avut contacte.


Tablă sumeriană din jurul anului 2.300 î.Hr


Vas sumerian

Din cele relatate mai sus putem să tragem încă o concluzie, pe lângă cea a originii stindardului dacic. Se pare că populaţia ce trăia în teritoriile stăpânite de daci a fost una dintre populaţiile Terrei, dacă nu chiar singura, care a scăpat de manipularea genetică a extratereştrilor antici.

Faptul că dacii erau un popor preponderent spiritual, faptul că ei nu tânjeau după bogăţiile altor ţări, faptul că nu au dus niciodată războaie de cucerire, faptul că ei nu deţineau sclavi, sunt indicii care susţin această teză.